Programul ”Rabla pentru electrocasnice 2022” începe în 17 iunie. În acest an, nu vor mai putea fi cumpărate televizoare prin acest program, iar cei care nu-și utilizează voucherele rezervate nu vor mai putea aplica pentru echipamentele respective, anul acesta.
De asemenea, valabilitatea voucherului se reduce de la 15 zile la 7 zile. „Am promovat aceste modificări pentru că succesul acestui program se măsoară, în mod special, în numărul de frigidere, lăzi frigorifice, aparate de aer condiționat, mașini de spălat haine sau vase iar, pe de altă parte, pentru că Rabla pentru Electrocasnice risca să se transforme exclusiv în Rabla pentru televizoare. Am decis ca bugetul de 100 de milioane de lei să fie concentrat pe acele echipamente care ajută mai mult gospodăriile și care aduc mai mari beneficii prin reducerea consumului de energie în acestea”, susține ministrul Mediului, Barna Tánczos.
Bugetul de anul acesta al programului este de 100 de milioane de lei, cu 25 de milioane mai mult decât anul trecut, potrivit ministerului. Sesiunea I se va derula în lunile iunie – iulie 2022, iar sesiunea a-II-a se va desfășura în lunile noiembrie – decembrie 2022.
Ce se poate cumpăra prin Rabla pentru electrocasnice 2022
Echipamentele finanțate în cadrul programului sunt împărțite în trei categorii eligibile:
- 1. Mașini de spălat rufe, mașini de spălat vase și frigidere
- 2. Laptopuri și tablet
- 3. Aer condiționat, uscătoare de rufe și aspiratoare.
Nu se mai finanțează achiziția de televizoare.
Calendarul primei ediții a Programului Rabla pentru Electrocasnice este:
- 17 iunie 2022, ora 10.00 – 23 iunie 2022, ora 23.59: etapa înregistrării populației în program/crearea conturilor
- 24 iunie 2022, ora 10.00 – 30 iunie 2022, ora 23.59 (sau până la epuizarea bugetului): populația poate rezerva vouchere pentru categoria: mașini de spălat rufe, mașini de spălat vase și categoria frigidere buget de de 25.000 mii lei
- 1 iulie 2022, ora 10.00 – 7 iulie 2022, ora 23.59 (sau până la epuizarea bugetului): populația poate rezerva vouchere pentru laptopuri și tablete – buget de 10.000 mii lei
- 8 iulie 2022, ora 10.00 – 14 iulie 2022, ora 23.59 (sau până la epuizarea bugetului): a treia etapă, pentru aparate de aer condiționat, uscătoare de rufe și aspiratoare – buget de 15.000 mii lei.
Rabla pentru electrocasnice 2022 – valoarea voucherelor
(NU RATA: CELE 7 ELECTROCASNICE CARE CONSUMĂ CEL MAI MULT CURENT, CHIAR ȘI CÂND SUNT OPRITE. DE ASTA PLĂTEȘTI MULT FACTURA LA LUMINĂ!)
În funcție de echipamentele finanțate prin program, valoarea voucherelor este:
- 400 lei pentru maşini de spălat rufe, inclusiv cu uscător, având cel puțin noua clasa energetică C
- 400 lei pentru maşini de spălat vase, având cel puțin noua clasă energetică D
- 400 lei pentru aparate de aer condiţionat, inclusiv aparate de aer condiţionat portabile, cu eficiență energetică la răcire cel puțin A++
- 400 lei pentru categoria frigidere/combine frigorifice/lăzi frigorifice/congelatoare având cel puțin noua clasă energetică E
- 400 lei pentru uscătoare de rufe cu eficiență energetică cel puţin A++
- 200 lei pentru aspiratoare cu un consum de energie mai mic de 43 kWh/an
- 500 lei pentru laptopuri
- 300 lei pentru tablete.
Sursa foto: Pixabay